Monthly Archives: Iunie 2011

Dac-aş avea o casă

De fiecare dată când trec cu Eva pe lângă un parc, trebuie să ne oprim acolo, să mergem la leagăn, la nisip şi de fiecare dată mă car cu toate formele alea după mine. Ieri după amiază s-a trezit binedispusă. Am îmbrăcat-o într-o rochiţă mov, i-am pus pe cap o cipilică tot mov şi-am plecat la drum.

Când am ajuns în dreptul parcului i-am spus că nu mergem în parc, ci la tati. S-a uitat bucuroasă la mine şi mi-a zis: ”da?” apoi a început să-l strige şi să spună şi numele cumnatei. Îi face toate poftele şi mereu îi sare în braţe.

În autobuz a făcut senzaţie, toate lumea îşi îndrepta privirile spre ea, că îşi ţinea mânuţele în poală şi vorbea într-una. Pe limba ei, desigur. Din când în când îl mai striga pe taică-su că ştia că urmează să-l vadă. Când am intrat în casă a început s-o caute pe cumnată-mea apoi s-a dus la taică-su şi l-a luat în braţe. Şi-l tot striga ”tati tati”.

După un timp şi-a luat un caiet şi-un pix şi a început să măzgălească. E foarte încântată de verişorul ei cel mic, David, care are aproape 6 luni. Ar vrea să-l ia ea în braţe dar înţelege că e prea mică şi nu poate şi se mulţumeşte cu faptul că poate să-l pupe de câte ori vrea.

Am văzut emoţie şi bucurie în ochii socrului când Eva a început să-i spună ”tataie”. Eva se bucură de fiecare dată când simte că cei din jurul ei o laudă, o imbrăţisează, îi fac pe plac.

Azi am ieşit în parc. Am stat aproape 3 ore. Nu cred că a stat într-un loc o secundă. S-a jucat la nisip cu copiii, am dat-o în leagăn de cel puţin 20 de ori, că stătea 2 minute apoi se dădea jos din leagăn dar se enerva când vedea că se urcă alt copil, apoi se ducea la tobogan, urca pe scară se dădea, iar îşi aducea aminte de leagăn şi tot aşa.

Şi n-am putut mai mult de 5 minute adunate să stau şi eu pe amărâta aia de bancă. Ieri m-am dat cu ea pe tobogan ca să nu-i mai fie frică. E o chestie ciudată, un fel de ciupercă prin care treci apoi te dai pe ea, si te învârte puţin înainte să ajungi cu picioarele pe pământ. Atât de greu am reuşit să trec prin chestiile alea…pfoooa…şi acum am febră musculară. Dar azi s-a dat singură aproape încontinuu. Eu doar o aşteptam la ieşire.

Dacă aş avea o casă, un parc ar fi în curte. Aş sta liniştită pe bancă şi m-aş uita la ea cum se joacă, pentru că din parc cu greu o iau. Dacăar fi după ea, ne-am culca acolo.

început de week-end

Mereu am iubit ziua de vineri. Pentru că după vineri urmează sâmbătă şi am 2 zile libere. Azi Eva are program scurt la creşă aşa că n-am mai ajuns la birou după ce m-am întâlnit cu un client. Nu pot să spun cum am ajuns la întâlnirea aia. E atât de cald încât simţi că te scurgi iar maşinile sunt tot timpul pline.

Nu e aer deloc. Şi nu-i înţeleg pe oamenii ăştia. De ce le-o fi aşa greu să închidă geamurile ca să se poata da drumul la aerul ăla condiţionat? 10 geamuri deschise nu fac faţă la 100 de inşi, sau câţi or intra într-un autobuz.

Vă doresc un week-end cât mai plăcut, cu mult soare iar cei care merg la bronzat să aibă grijă că se anunţă radiaţii periculoase.

Copilul meu este cel mai frumos

În perioada asta, când e atât de cald şi deja lumea nu mai poate să stea în casă, parcurile sunt pline. Văd bunici, părinţi, bone cu copiii. Şi m-am uitat şi eu, deh, la copiii care s-au perindat pe lângă fii-mea. Unii sunt scumpi foc, de-ţi vine să-i mănânci, nu alta. Dar alţii sunt normali spre urâţi.

Nu vreau să fiu cârcotaşă dar asta e realitatea. Mai ştiu că ăstia de nu sunt strălucitori când sunt mici ajung să fie foarte frumosi când sunt mari. Chiar cunosc o tipă de care fugeau toţi băieţii când era mică iar acum se bat pe ea.

Acum nu stau să analizez fiecare copil în parte, numai că mă gândeam zilele astea că fiecare părinte îşi vede copilul cel mai frumos. Şi până la urmă e normal să fie aşa, că doar e parte din tine, tu îl creşti, educi, înveţi, tu eşti permanent lângă el şi iei parte la fiecare schimbare din viaţa lui.

Sunt foarte mulţi copii care sunt exagerat de răsfăţaţi. Eu înţeleg că îţi iubeşti copilul, dar parcă nu mi se pare normal să-l laşi să facă ce vrea din tine. Eu nu sunt aşa cu Eva, deşi are şi ea momente în care crede că totul i se cuvine. Încerc să discut cu ea ca şi cu un om mare, îi explic totul şi ştiu că pricepe fiecare cuvânt. Că se preface că nu ştie despre ce e vorba, e altă treabă.

Azi în parc m-a enervat o mămică. În parcul  ăla sunt 2 leagăne şi se făcuse deja coadă. Erau vreao 3 copii care aşteptau la fiecare leagăn. Femeia respectivă îşi dădea copilul în leagăn de vreo 15 min. Încă 10 minute a stat să il roage pe copil să-i lase şi pe ceilalţi să se dea în leagăn. Copilul nu a vrut aşa că l-a mai dat încă 10 minute. Şi oamenii stăteau cu copiii în braţe că voiau la leagăn.

Mie treburile astea mi se par exagerate, să te milogeşti de copil şi să faci numai ce vrea el.
Sunt chiar atât de absurdă?