Dac-aş avea o casă


De fiecare dată când trec cu Eva pe lângă un parc, trebuie să ne oprim acolo, să mergem la leagăn, la nisip şi de fiecare dată mă car cu toate formele alea după mine. Ieri după amiază s-a trezit binedispusă. Am îmbrăcat-o într-o rochiţă mov, i-am pus pe cap o cipilică tot mov şi-am plecat la drum.

Când am ajuns în dreptul parcului i-am spus că nu mergem în parc, ci la tati. S-a uitat bucuroasă la mine şi mi-a zis: ”da?” apoi a început să-l strige şi să spună şi numele cumnatei. Îi face toate poftele şi mereu îi sare în braţe.

În autobuz a făcut senzaţie, toate lumea îşi îndrepta privirile spre ea, că îşi ţinea mânuţele în poală şi vorbea într-una. Pe limba ei, desigur. Din când în când îl mai striga pe taică-su că ştia că urmează să-l vadă. Când am intrat în casă a început s-o caute pe cumnată-mea apoi s-a dus la taică-su şi l-a luat în braţe. Şi-l tot striga ”tati tati”.

După un timp şi-a luat un caiet şi-un pix şi a început să măzgălească. E foarte încântată de verişorul ei cel mic, David, care are aproape 6 luni. Ar vrea să-l ia ea în braţe dar înţelege că e prea mică şi nu poate şi se mulţumeşte cu faptul că poate să-l pupe de câte ori vrea.

Am văzut emoţie şi bucurie în ochii socrului când Eva a început să-i spună ”tataie”. Eva se bucură de fiecare dată când simte că cei din jurul ei o laudă, o imbrăţisează, îi fac pe plac.

Azi am ieşit în parc. Am stat aproape 3 ore. Nu cred că a stat într-un loc o secundă. S-a jucat la nisip cu copiii, am dat-o în leagăn de cel puţin 20 de ori, că stătea 2 minute apoi se dădea jos din leagăn dar se enerva când vedea că se urcă alt copil, apoi se ducea la tobogan, urca pe scară se dădea, iar îşi aducea aminte de leagăn şi tot aşa.

Şi n-am putut mai mult de 5 minute adunate să stau şi eu pe amărâta aia de bancă. Ieri m-am dat cu ea pe tobogan ca să nu-i mai fie frică. E o chestie ciudată, un fel de ciupercă prin care treci apoi te dai pe ea, si te învârte puţin înainte să ajungi cu picioarele pe pământ. Atât de greu am reuşit să trec prin chestiile alea…pfoooa…şi acum am febră musculară. Dar azi s-a dat singură aproape încontinuu. Eu doar o aşteptam la ieşire.

Dacă aş avea o casă, un parc ar fi în curte. Aş sta liniştită pe bancă şi m-aş uita la ea cum se joacă, pentru că din parc cu greu o iau. Dacăar fi după ea, ne-am culca acolo.

Anunțuri

Posted on 26/06/2011, in Fără categorie. Bookmark the permalink. 5 comentarii.

  1. Asa eram si eu cand eram mica :)! Scrii frumos, bine ai venit pe pagina mea de ''rasfoiri'' zilnice!

  2. Malli, multumesc. :*

  3. Nepoțeii mei au noroc că stau la curte și au toată curtea la dispoziție. Și mie mi-ar plăcea la curte dar momentan e mai mult o schiță, un vis în oarecare măsură. Până la urmă poate chiar o să la orașul pentru curte undeva la marginea orașului 😀

  4. Eu m-as instala cu casa intr-un parc de distractii gen Europa Park. N-as mai pleca de acolo! Deci sunt un fel de copil mic si o inteleg perfect pe Eva! 😛

  5. Si eu vreau sa fiu din nou copil.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: