Monthly Archives: Iulie 2011

Flashmob. Mie-mi place!

Flashmob-ul este o adunare de persoane, intr-un loc public, in care participantii executa o actiune neobisnuita intr-o perioada foarte scurta de timp, dupa care grupul se disperseaza. Acest concept a aparut in literatura in secolul XX dar a fost pus in practica abia in 2003 in New York. Prima actiune de acest gen a avut loc intr-un magazin de covoare unde, in jur de 200 de persoane vroiau sa cumpere ”covorul dragostei”. Ideea s-a bucurat de un succes major, iar in zilele urmatoare s-au organizat si alte flashmob-uri in America si Europa.

In prezent, asemenea actiuni au evoluat masiv, printre cele mai cunoscute evenimente fiind cele organizate de grupul . Ulterior agentiile de publicitate au vazut un potential imens, datorita caracterului viral, spune creativemonkeyz.

Mie îmi plac toate clipurile dar mai ales cel cu sticla mi s-a părut bestial. Uitaţi-vă şi voi la ei: CLICK

Ne place îngheţata!

Luni dimineaţă am plecat spre spital, cu bagaje cu tot. Ştiam că urmează să rămânem peste noapte în spital aşa că am luat la mine aproape tot ce aveam nevoie. Bineînţeles că am mai uitat şi câte ceva, că nu poate să fie totul perfect. Am ajuns la spital, asistenta şefă ne-a dat o foaie şi am mers cu altcineva la laborator să facem analizele de urgenţă.


I-a luat sânge din deget şi a înţepat-o şi-n ureche. Am fost mândră de ea când am văzut că nu scoate un sunet. Mi-era milă de ea când mă gândeam că o să înceapă să plângă. A lăsat-o pe tanti aia să îi stoarcă degetul şi vorbea cu mine pe limba ei.


Ne-am instalat într-un salon destul de ok şi liber la ora aia. Ne-am echipat şi am plecat spre sala de operaţii. La lift s-a întâlnit cu un nene care se strâmba la ea şi Eva imita sunetele pe care le scotea tipul. Şi se distra, evident. Am aşteptat într-o sală să vină anestezistul. Erau vreo 5 paturi acolo şi destui bărbaţi care aşteptau operaţia. Majoritatea bătrâni.


Eva nu avea stare, alerga pe acolo, deschidea uşa, o închidea, se urca în pat, se mai strâmba un pic la tipul de la lift şi tot aşa. A venit o asistentă şi m-a pus să completez o fişă cum că sunt de acord cu operaţia pe care urma să o faca copilul. Apoi a apărut şi anestezistul. Mi-a spus că e foarte foarte mică şi că îi e milă şi s-o ia în braţe. E adevărat, Eva e micuţă pentru vârsta ei, şi destul de slabă. Dar nu foarte. Toţi se minunau de ea pe holurile spitalului.


Apoi a venit o asistentă şi a luat-o în braţe şi a dus-o în sala de operaţii. Credeam că o să o anestezieze cu mine acolo, lângă ea. Mi s-a strâns un pic sufletul când au luat-o de lângă mine. Mi-a zis să aştept pe hol până mă cheamă medicul.
Nu vreau să spun câte ture am făcut pe holul ăla. Ştiam că operaţia e una uşoară dar tot aveam emoţii. Ştiam că o taie…
Dupa 20 de minute a venit medicul, am mers împreună spre sala în care am aşteptat anestezistul.

Până să ajungem acolo, m-a atins în treacăt pe spate, în semn că tot greul a trecut. M-a asigurat că este bine, că operaţia a decurs bine şi că urmează să îşi revină treptat.
Am intrat în salon şi Eva mea stătea culcată o parte, avea sânge pe obraji şi un tifon la gură. Din când în când se trezea şi mai scuipa sange. Şi plângea. Apoi adormea la loc. I-am tot schimbat pansamentele alea şi mi se rupea sufletul când o vedeam aşa. Ştiam că e normal dar când o vedeam aşa mică…aş fi vrut să simt eu durerile alea, nu ea.


După câteva minute a venit cineva cu o targă şi a dus-o în salon. Mama a fost lângă mine tot timpul şi a stat şi lângă Eva, un timp după operaţie. Ea dormea dar se mai trezea din când în când din cauza durerilor. Uneori avea tendinţa să îşi smulgă perfuzia apoi se liniştea şi adormea la loc.


La un moment dat a venit şi taică-su la ea. S-a bucurat când l-a văzut şi a fost încântată de o jucărie din cauciuc, gen arici, care se aprindea în toate culorile posibile când apăsai pe ea.


Spre seara i se făcuse foame. Doctorul îmi spusese că pot să îi dau să mănânce, dar tot ce îi dau să fie rece. Când a intrat doctorul în salon, ea se plimba pe acolo şi a găsit-o în faţa uşii cu o bucată de pâine în mână.


A doua zi ne-a externat. Acum e bine, numai că de la câte medicamente a trebuit să ia, a făcut alergie şi din cauza infecţiei din gât i-au apărut nişte bubiţe care se măresc şi care o ustură. Sunt şi ele pe trecute că am tratat-o cu creme de la dermatolog.


Azi, spre seară mai mergem o dată la spital să o vadă doctorul. Dar ea e bine. Asta contează cel mai mult.
Am scăpat şi de asta.

Pleaca blogul în concediu?

Acum ceva timp credeam că nu mai vrea nimeni să-mi paseze lepşe dar văd că se-ntorc la mine voioase. Creve mă-ntreabă dacă blogul ia vreo pauză, ceva.

Şi ca să-i răspund, blogul nu ia pauză, dar eu o să iau. De la 1 august oficial sunt în concediu. Nu pentru că aş vrea eu, ci pentru că e nevoie.De la sfârşitul lunii iulie, creşă e închisă, aşa că mă văd nevoită să stau acasă cu Eva. O să încerc să lucrez de acasă pe cât posibil. Voi continua să vorbesc cu clienţii şi să încerc să mă întâlnesc cu ei seara, când o să fie mama acasă şi o să poată sta cu Eva. Mă îngrozesc când mă gândesc că va merge la grădiniţă şi acolo se ia vacanţă de la 15 iunie.

Oricum, o să fie bine şi pentru mine să stau acasă o vreme. Prea m-a ajuns oboseala. Aş vrea să mă odihnesc, dacă mă lasă Eva. O să am timp să mă plimb, să merg cu ea în parc…să fac diverse chestii de care nu am avut timp până acum.

Mâine dimineaţă ne internăm în spital şi tot mâine o operează.

Sper să fie totul bine, o să am inima cât un purice.