Monthly Archives: August 2011

Oameni care au impresia că ştiu tot

Cred că am mai vorbit cândva despre genul ăsta de oameni, care îmi displace total. Când port o discuţie cu cineva, îmi place să ascult dar să îmi şi expun părerile.

Nu cresc în ochii mei oamenii care spun: ”nu e aşa, ştiu eu mai bine” sau ” vorbeşti prostii, eu am trecut prin asta”. Poate şi alţii au trecut, nu doar persoana respectivă.

Mă irită la culme afirmaţiile de genul: ”nu ai vrut să spui aia, ştiu eu mai bine ce ai gândit”. Cum poate un om să ştie mai bine decât tine ce a fost în mintea ta sau la ce te-ai gandit într-un anumit moment?

Nu mă cred inferioară nimănui aşa cum nu mă cred superioară altora. Suntem oameni şi suntem diferiţi.

Dacă toţi am fi la fel, care ar mai fi farmecul? Ce am mai învăţa unii de la ceilalţi? Cum ne-am mai deosebi? Cum ne-am conştientiza greşelile şi cum am încerca să le reparăm sau să nu le mai repetăm?

Sunt de părere că toţi suntem deosebiţi în felul nostru. Fiecare individ are acel ceva care va atrage un altul. Avem plusuri şi minusuri. Bucurii şi tristeţi. Calităţi şi defecte. Zambete şi lacrimi.

Avem dorinţa de a sprijini persoanele care au nevoie de noi şi nevoia de a şti că cei pe care îi iubim ne vor fi mereu aproape. În general, oamenii au multe de dăruit. Trebuie doar să-i ajuţi să-şi deschidă inima. Să se simtă liberi lângă tine.

Nu mă simt bine lângă oamenii care vor doar să arate că ştiu tot şi că nimeni nu mai e ca ei. Voi ce părere aveţi despre oamenii de genul ăsta?

Una peste alta, concediul meu a cam luat sfărşit, aproape. De luni ne reluăm activitatea. Eu la serviciu, Eva la grădi.

Era şi momentul. Oricum, mi-a plăcut să stau cu ea acasă, să-mi petrec timpul cu ea. Pe zi ce trece creşte şi parcă se face tot mai frumoasă. Cel puţin eu aşa o văd.

 

 

 

Law abiding citizen

De mult timp nu am mai văzut un film. Nu mai am răbdare să mă uit la un film de la început până la sfârşit. De cele mai multe ori mă ia somnul pe la mijlocul filmului. Şi de când nu mai am televizor în cameră, nu prea mă mai uit la filme. Ieri mi-a spus mama că i-a downloadat frati-miu un film pe laptop. Law abiding citizen. Şi m-am uitat. Şi mi-a plăcut. Mă gândeam apoi la suferinţa omului şi setea de răzbunare. Mai degrabă dorinţa de a-şi face dreptate singur, atunci când legea nu e de partea dreptăţii.

M-a uimit inteligenţa acelui tip şi răbdarea pe care a avut-o timp de 10 ani pentru a pune la punct toate detaliile. Planurile făcute şi până la urmă duse la capăt pentru a-şi răzbuna familia ucisă sub ochii lui. Filmul ăsta merită văzut.

Într-o oarecare măsură a avut legătură cu evenimentele din săptămâna asta. Cuvântul de legătura este moartea. Nu-mi place să vorbesc despre şi cu atât mai mult să aud despre ea. Mă descumpăneşte uneori ceea ce se întâmplă în jurul meu. Prea mulţi oameni mor. Prea multe suflete rănite. Prea mult negru. Prea multe lacrimi.

Săptămâna asta o mătuşă a murit. Era în vârstă, da, dar nimeni nu ştia ce a avut înainte să intre în comă. Apoi a plecat iar medicii timp de 2 săptămâni nu au lăsat familia să o vadă. Mie nu mi se pare corect, deşi poate pentru ei e normal şi sănătos. Şi-acum regret că mama nu m-a anunţat din timp în toată zăpăceala aia de când bunica era în spital. De fapt era sigură că totul e bine, nu se aştepta la un aşa final. Aş fi vrut să fiu lângă bunica, să o strâng de mână şi

să ştie că sunt acolo. M-ar fi simţit. Iar sufletul meu n-ar mai fi simţit apăsarea de acum ştiind că în ultima clipă nu am fost acolo.

Acum două zile frati-miu m-a întrebat dacă am aflat de o fetiţă de la noi din bloc, că a murit. Nu ştiam nimic. Avea 11 ani. Mereu o vedeam jucându-se în faţa blocului cu mulţimea de copii. Se jucau cum ne jucam şi noi când eram mici: plicul, şotronul şi alte jocuri ale copilăriei. În ziua aia se plimba cu o altă fată cu bicicleta. Era să lovească un bătrân şi a încercat să-l ferească iar atunci ea a căzut cu bicicleta. Ghidonul i-a spart splina. A stat 5 ore în comă apoi a murit.

Mi-e greu percep o asemenea dramă. Mi-e greu să îmi imaginez durerea care sparge piptul părinţilor acelui copil. Ce vină avea fetiţa aia? Merita să trăiască şi părinţii s-o conducă la altar, mireasă fiind. Merita să se bucure de viaţă şi s-o trăiască aşa cum ar fi ştiut ea. Nu e corect. Prea mulţi oameni nevinovaţi se duc.

Ăsta e destinul?

Blogway şi WordPress 3.0

Nu m-am gândit prea mult înainte să cumpăr domeniul pe .ro. Voiam demult să fac pasul ăsta, dar am tot amânat. Încercasem cândva să cumpăr un domeniu cu plata online, dar mi-a dat cu virgulă. Şi-am renunţat. Într-o zi citeam un articol pe blogul lui Nice şi în dreapta jos am văzut sigla Blogway. Din nou curiozitatea m-a împins să intru pe site. Nu mi s-au părut scumpi aşa că am profitat de faptul că mai aveam câţiva bănuţi pe card. Si-a mers totul spre surprinderea mea. Aşa m-am ales cu evateodora.ro.

N-am vrut domeniu ca să ajung în top. N-am vrut domeniu ca să pun reclame şi să fac bani din el. Nici nu ştiu cum. Platforma de wordpress mi se pare cea mai bună pentru un blogger. M-a încântat faptul că puteam adăuga ce teme îmi doream. Ştiu că pe voi vă enervează chestia asta. Dar nu am găsit o temă care să îmi placă şi care să  consider că mi se potriveşte. Aş lăsa-o pe asta de acum, totuşi. Poza cu Eva parcă se vede bine în sidebar.

Mă mai încânta faptul că puteam instala ce pluginuri vroiam. Problema e că majoritatea pluginurilor nu merg din cauza versiunii de wordpress. Toată lumea foloseşte versiunea 3.2.1, numai eu am versiunea antică de 3.0.5. Din cauza asta nu merg teme, pluginuri şi alte cele. Şi mi se pare aiurea. Plăteşti pentru un serviciu de care nu poţi beneficia aşa cum trebuie.

Sunt mulţumită de partea de suport tehnic, pentru că ţi se răspunde imediat. Au fost ceva probleme, ca atunci când nimeni nu mai putea lăsa comentarii pe blog, dar s-a rezolvat în câteva ore. Bine că m-a atenţionat Roxy.

Luna trecută mi s-a spus că până pe 20 iulie se va face upgrade la wordpress. Săptămâna asta mi s-a spus că pe 1 septembrie. Sunt curioasă daca aşa va fi.