Unde este TATI?


Ieri dimineaţă am fost cu Eva în parc. De obicei merg cu ea şi dimineaţa şi seara. 2 ore dimineaţa sunt suficiente, dup-aia când ajung acasă, după ce o spăl şi îi dau să mănânce adoarme imediat. La cât aleargă, cred şi eu!

Aproape de ieşirea din parc, am văzut un băieţel de vreo 2 ani jumate, maxim 3, pe o trotinetă. Şi plângea. Prima oară m-am gândit că poate voia ceva şi era supărat că nu i se dă, dar când am văzut câteva femei în jurul lui mi-am dat seama că e vorba de altceva.

Copilul întreba încontinuu: ”Unde e TATI?”. Şi arăta într-o anumită direcţie, spunea că tatăl lui a plecat în partea respectivă. A rămas cu femeile acelea, probabil aşteptau să vadă dacă vine tatăl lui. Mă gândeam că poate omul s-a dus la toaletă şi l-a pus să aştepte în locul ăla, sau poate s-a dus până la magazin să-i cumpere ceva.

Dar chiar de ar fi fost aşa, de ce nu a luat copilul cu el? Oriunde s-ar fi dus, trebuia să meargă cu copilul, nu?

La început am crezut că poate copilul a alergat pe trotineta aia şi taica-su o fi rămas mai în spate şi la cum sunt multe alei în parcul ăla, mă gândeam că s-o fi pierdut cumva.

Am ajuns acasă şi mă întrebam ce s-o fi întâmplat cu copilul, dacă taică-su s-a întors şi l-a găsit. Şi se mai spune că se fură copiii de prin parcuri. Părinţii sunt neglijenţi. Îi lasă să alerge peste tot, nu-i supraveghează şi apoi se întâmplă ce se întâmplă. Nu vreau să-mi imaginez ce poate simţi un părinte când nu-şi găseşte copilul.

Totuşi, băieţelul ăla şi-o fi găsit tăticul?

Anunțuri

Posted on 10/08/2011, in Fără categorie. Bookmark the permalink. 10 comentarii.

  1. Trist…sper ca l-a gasit pe tati si nu pe altcineva…:|…Doamne,cum sa fi asa neglijent??:O

  2. Sper ca printre femeile alea să fi fost și mama lui. Dacă nu atunci…no commet.

  3. Creve, niciuna dintre ele sigur nu era mama lui.

  4. Presupun ca l’au dus la politie daca nu s’a intors tatal lui, sper cel putin!

  5. Aparea pe la stiri daca nu aparea tata-su…

  6. In tara unde mai gasesti cazuri cu bebelusi aruncati de mame-n tomberon, asta pare un caz mic.

    Nimeni Altu`:”Nou nascuti, aruncati/abandonati, lasati asfixiati prin ghene sau toalete.. Nu sunt mame neglijente, ci fiinte fara sentimente”

  7. @Baby R. nu cred ca orice caz de genul asta apare la stiri.

    @Lusio, nu cred (sper) ca acel parinte a plecat si si-a lasat pur si simplu copilul acolo. Daca e asa, chiar e lipsit de sentimente. Si e de o cruzime fantastica.

    • Unii fac bebelusi doar de dragul „vai.. sa avem un bebelus mic si dragalas! :X”

      Si cand creste:”N-am timp, n-am chef, mi-e lene, pleaca de aici, am destule pe cap” etc.

      🙄

  1. Pingback: Sunday special gift | Love addiction √v^√v^√ღ

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: