Author Archives: Ruxi

Iar ne mutam

pe: http://eva.mug.ro

Anunțuri

Jurnalul lui tanti Aglae

Duminica, 4 octombrie.

Azi prajeam peste, cu usa deschisa la apartament ca sa nu-mi afum carpetele cu Rapirea din Serai, si trageam cu urechea la stiri. Cand colo, ce aud? Martea viitoare se aduc moastele sfintei…aaa… n-am inteles ce sfanta, dar ideea e ca se aduc niste moaste la catedrala de pe deal. Doamne, iti multumesc! Or sa ne dea sarmale gratis! Trebuie sa ma duc!

 Luni, 5 octombrie.

Azi am inceput un program de tonifiere si fortifiere in vederea pelerinajului meu de marti la sarmale, pardon, la moaste. Trebuie sa fiu in cea mai buna forma, ca sa am putere sa-i inghiontesc si sa-i imping pe ceilalti credinciosi care ar putea sa-mi stea in cale. Asa ca m-am inscris la sala, la un program de cardio combinat cu tae bo. Instructorul a cam strambat din nas cand i-am zis ca am 68 de ani, dar cand i-am ars o palma prieteneasca peste spinare, a inteles ca pot face fata cu brio antrenamentelor.

 Marti, 6 octombrie.

Azi mi-am cumparat niste vitamine Centrum, un tub de unguent anti-artrita si niste ciorapi medicinali negri, decenti. De asemenea, de la magazinul salii de fitness mi-am luat niste batoane proteice si un borcan imens cu praf de proteine. Mai sunt mai putin de 5 zile pana la marele eveniment si mi-am propus sa beau shake-uri de proteine ca sa-mi intaresc musculatura. Se anunta aglomeratie mare!

 Miercuri, 7 octombrie.

Cand am iesit de la sala de fitness, am vazut pe un stalp un anunt pentru cursuri de actorie. Mi-am dat seama ca pelerinajul meu va fi televizat si ca trebuie sa dau bine pe sticla, asa ca am sunat si m-am programat la o sedinta. A fost extraordinar! Am invatat cum sa racnesc convingator „Mi-e rau! Oameni buni, nu mai impingeti!”, cum sa-mi dau ochii peste cap artistic, cum sa lesin si sa cad elegant fara sa ma lovesc si cum sa dau interviuri la teve cand or sa ma intrebe aia de ce mi s-a facut rau. Mi-am pregatit si discursul. „Nu mai exista frica de Dumnezeu! Oamenii sunt rai si m-au impins pana am ramas fara aer!” + par ravasit si lacrimi in ochi. O sa iasa minunat!

 Joi, 8 octombrie.

Oare cu ce ar trebui sa ma imbrac? Ultimele haine anti-sfasiere mi-au fost distruse la inaugurarea bisericii din cartier. Mosul ala nenoro…, pardon, Doamne, stiu ca nu e frumos sa vorbesc urat, dar mosul ala cred ca stia karate, altfel nu inteleg cum de m-am trezit in patru labe chiar inainte sa ajung la cazanul cu fasole, cu baticul peste ochi. A ierta e crestineste, dar eu n-am sa-l iert niciodata!

 Vineri, 9 octombrie.

Cred ca o sa-mi cumpar o pereche de pantofi de-astia, Naic, parca asa l-am auzit pe fi-miu zicand. Sau mai bine ii imprumut pe ai lui, n-o sa-si dea seama ca ii lipsesc cateva ore. Da, asa o sa fac. Tot el parca zicea si “Doar fa-o”, asa ca de ce nu, mai ales daca e in numele Domnului. Ciudat, de cand beau shake-urile alea de proteine mi s-au umflat muschii si sunt excitata tot timpul. Ptiu, necuratule, fugi de langa mine, eu ma pregatesc pentru un eveniment pios, da?

 Sambata, 10 octombrie.

Azi am avut ultimul antrenament. L-am batut pe instructor de i-a sunat apa-n cap, in timp ce strigam „Oameni buni, nu mai impingeti!!!”. La final l-am convins pe altul sa-mi arate o miscare de placare a adversarului ca la rugby. Acum sunt, in sfarsit, pregatita pentru ziua cea mare! Mai am nevoie doar sa-mi fac rost de un scaunel.

 Duminica, 11 octombrie.

Azi a fost o zi mareata! M-am trezit de la ora 3 dimineata, m-am incaltat cu adidasii lui fi-miu, mi-am luat scaunelul si m-am postat la coada la moaste. Se stie ca o coada este cea mai buna retea de socializare si nu pierd niciodata ocazia sa ma asez la una sau chiar sa formez eu una. Mda, din pacate, au fost cativa concurenti care au venit inaintea mea. Data viitoare o sa ma trezesc la 2 si o sa fiu prima, ca atunci la coada la bilete la revelionul lui Vanghelie. Vai, ce amintiri frumoase! Am facut si lista! Mi-aduc aminte ca i-am dat si un upercut unei muieri cu tupeu care a vrut sa se bage in fata mea. Cica era in carje, dar am vazut eu cum le-a aruncat dupa ce a luat biletele si s-a dus in graba la o coada la medicamente unde venea televiziunea si trebuia sa lesine cineva.

Dar sa nu divagam. Am stat 7 ore la coada, miscandu-mi scaunelul pe masura ce lumea inainta. A fost si o slujba, dar n-am auzit nimic pentru ca eram prea departe, tanti Lenuta povestea cati mici a bagat in ea la un eveniment electoral din parcul Izvor, iar o tiganca vindea flori si seminte in gura mare. Insa importanta e credinta interioara, nu? Pe la 12, cand coada a ajuns in curtea catedralei, lucrurile au scapat usor de sub control.

Lumea a inceput sa freamate. Cineva mi-a dat un sut la scaunel si m-am trezit bajbaind pe jos dupa ochelari. I-am gasit si apoi i-am aplicat nesimtitului o lovitura fulger invatata la tae bo. Individul a inceput sa urle „Oameni buni, nu mai impingeti!” Asta m-a enervat groaznic. Pai era replica mea! I-am dat un cot in gura si l-am redus la piosenie si respect, apoi am profitat de uluirea lui si m-am bagat in fata. Am apucat sa pup ceva, nu mai tin minte daca erau moastele sau poseta unei cucoane care ma calca peste Naic cu tocurile cui, dar ideea e ca apoi m-am trezit la o alta coada, cea pentru sarmalele cu mamaliguta.

Aici s-a vazut cat de mult a contat investitia mea in fitness, actorie, medicamente si batoane proteice. Practic, devenisem imuna la durere si nu mai tineam cont de imbranceli si ghionturi. Pe la mijlocul cozii, am tras aer in piept si mi-am tinut respiratia pana m-am invinetit, apoi m-am intins pe jos strigand cat ma tineau puterile „Lesin! Lesin!”.

Am fost scoasa imediat afara din coada, o asistenta draguta mi-a dat apa si un aspacardin, iar o alta doamna binevoitoare mi-a adus si o portie dubla de sarmale pe care le-am mancat lejer, in cortul de prim ajutor, nu ca fraierii care se calcau in picioare la coada. Ei, cam asta e. Abia astept sa se mai organizeze vreo pupare de moaste, ceva. Si fi-miu nu s-a prins ca i-am imprumutat Naichii. Vedeti ce-nseamna sa fii un om credincios!!!

Tourmaline Boutique m-a ales!

Până acum nu am participat la concursuri, pentru că nu-s norocoasă, de fel. Am tot văzut pe bloguri postate diverse concursuri dar nu m-am înscris la niciunul. Săptămâna trecută am primit un mesaj pe facebook, mesaj în care eram anunţată de Ioana că am fost persoana cu numărul 100 care a dat like site-ului Tourmaline Boutique. Vă mulţumesc!

Normal că m-am bucurat, că doar aflasem că am câştigat o cană. Şi nu orice cană. Dar asta aveam să văd abia după vreo 2 zile, când a ajuns coletul. Când m-a întrebat cum vreau să fie pictată cana, am spus că vreau un porumbel voios pe ea. Pentru Eva. Adoră porumbeii, s-ar uita la ei ore în şir.

Ca să-mi intru în mână şi să văd dacă totuşi norocul începe să-mi surâdă, când am văzut pe blogul lui Roxy că se anunţă un concurs pe DeviceR.ro, am zis, să încerc, totuşi. Dacă nu câştig unele premii de pe acolo, măcar câştig experienţă.

Acum încerc să pun poza cu drăguţa cană. Nu vă aşteptaţi la cine ştie ce calitate a imaginii, pentru că telefonul meu nu e din ăla performant, gen aifon.

Click pentru a vedea poza.