Arhive blog

Fiecare zi este specială!

Prietenul meu deschise sertarul dulapului soţiei sale şi scoase un mic pachet învelit în mătase. Acesta, spuse el, nu este un simplu pachet, este o piesă de lenjerie. Desfăcu pachetul şi privi atent mătasea şi dantela.

– L-am cumpărat prima dată când am fost împreună la New York, acum vreo 8 sau 9 ani, dar nu l-a folosit niciodată. Voia să-l păstreze pentru o ocazie specială. Ei bine, cred că acum e momentul potrivit.

Se apropie de pat şi puse acest pachet alături de alte lucruri aduse de cei de la pompe funebre. Întorcându-se spre mine spuse:

– Să nu păstrezi nimic pentru o ocazie specială. Fiecare zi pe care o trăieşti este o ocazie specială.

Mă gândesc întotdeauna la cuvintele lui, mi-au schimbat viaţa. Astăzi citesc mai mult ca înainte şi fac mai puţine treburi în casă. Mă aşez pe terasă şi admir peisajul fără să mă sinchisesc de buruienile din grădină. Îmi petrec mai mult timp cu familia şi prietenii şi mai puţin cu lucrul. Am înţeles că viaţa este un ansamblu de experienţe valoroase. De acum nu mai păstrez nimic. Dacă am chef folosesc paharele de cristal în fiecare zi sau îmi pun haina nouă ca să mă duc la supermarket.

Nu mai păstrez cel mai bun parfum pentru sărbători. Expresiile de tipul ”într-o zi’ sau ”într-una din zilele astea” le-am scos din vocabularul meu.

Nu sunt sigur ce ar fi făcut soţia prietenului meu dacă ar fi ştiut că nu va mai fi şi a doua zi. (o zi la care ne gândim cu nepăsare)

Cred că şi-ar fi sunat familia şi cei mai buni prieteni.Poate şi-ar fi sunat câţiva foşti prieteni pentru a se împăca sau pentru a se scuza pentru o ceartă mai veche. Îmi place să cred că ar fi mers să mănânce mâncare chinezească (bucătăria ei preferată).

Toate aceste lucruri mărunte nefăcute m-ar enerva mult dacă aş şti că orele-mi sunt numărate. Aş fi nervos că nu mi-am mai văzut prietenii cu care urma să mă întâlnesc ”într-una din zilele astea”. Nervos că nu am scris scrisorile pe care intenţionam să le scriu ”într-una din zilele astea”. Nervos că nu le-am spus celor apropiaţi că îi iubesc. Acum nu mai păstrez nimic şi nu mai amân nimic care poate să-mi aducă fericire şi zâmbet în viaţă.

Îmi spun că fiecare zi este specială. Fiecare zi, fiecare oră. fiecare minut este special.